Despre această sesiune

Toți conversăm din momentul în care am deprins prima limbă - și tocmai de aceea ne imaginăm că știm cum s-o facem bine. Această sesiune recuperează ceea ce experiența cotidiană nu predă: că motorul conversației nu este ce spunem, ci ce întrebăm. Explorăm tipologia întrebărilor - închise și deschise, retrospective și prospective - și identificăm cele trei condiții pe care trebuie să le îndeplinească o întrebare pentru a funcționa cu adevărat: să vizeze un singur lucru bine determinat, să nu anticipeze răspunsul și să facă limpede perspectiva din care e pusă. Descoperim cum tăcerea, transpunerea în situația celuilalt și suspendarea judecății transformă un schimb de cuvinte într-o conversație mentorală autentică.